Ne ştim de vreo şapte ani de zile şi de când ne-am cunoscut ne-am plimbat destul de mult pe jos, ba chiar pot spune că am bătut o bună bucată din Bucureşti la picior. Poate că asta a fost greşeala noastră – am mers prea mult şi în prea multe locuri de am dat de atâtea persoane… să le spunem, pe puţin, “neplăcute”.
Laura mea este chiar aşa, un magnet de dubioşi. Ce fel de dubioşi? Ei bine, aceştia vin într-o gamă largă: de la bătrâneii scârboşi care aruncă vorbe perverse atunci când trec pe lângă ea, la tipi suspecţi care se ţin după ea şi o dezbracă din priviri şi cuvinte, la indivizi cu mutre ascunse care o urmăresc la metrou/autobuz/pe stradă şi nu în ultimul rând la neînfricaţii războinici cu spada în mână fix când ţi-e mai mare cheful să-i zăreşti.
Şi problema mai presantă este că de fiecare dată când ne întâlnim şi mergem chiar şi până la magazinul de la colţ, nu există să nu dăm de vreun ciudat. Clar nu este vina mea, au mai păţit-o şi alte persoane care au ieşit cu Laura şi cei mai mulţi, ca şi mine, au ajuns la aceeaşi concluzie: it’s her fault!
Chiar în seara asta am ieşit la o scurtă plimbare cu Laura mea şi ce să vezi, nu unul ci doi ne-au urmarit şi ne-au aruncat ocheade nesimţite – unul la metrou (bine că n-am coborât la Obor, a trebuit să trecem pe la centrul Laurei) şi unul imediat ce am ieşit de la metrou, dar acesta părea să fie mai interesat de genţile noastre. Când am ajuns mai aproape de casă am început să şi glumim că e prea frig afară şi probabil de aceea nu ne-a întâmpinat şi vreun ‘masturbator în serie’… are şi iarna avantajele ei. Din punctul ăsta de vedere, păcat că e pe sfârşite.
