Ce se intampla in Spitalul Floreasca

Un om, un pat de spital intr-un salon supraaglomerat de la sectia de terapie intensiva. Mult zgomot, multe sunete de aparate ingreunate cu vietile celorlalti pacienti, multa forfota, degeaba.

Asistentele se plang in sus si-n jos ca au prea multa treaba, ca n-au timp de nimic, ca sunt prea prost platite (insa uita sa mentioneze de salariile dublate-triplate din spagile tuturor celor veniti la pacienti).  Dar stau si fumeaza la balconul salonului, stau la cafele si la vorbe. Nu mai sunt oameni, nu le mai pasa de vietile pe care le au pe maini. I-a iesit unui om paralizat cateterul? Sigur, o sa i-l schimbe, dar mai tarziu, cand are vreme. Si la rugaminti multiple si la mici averi ascunse zilnic in buzunarele lor, tot nu isi mai fac treaba. Daca indraznesti sa le atragi atentia, cu atat mai mult omul internat va avea de suferit, stii foarte bine. Treci cumva prin momente crunte, suferi, plangi si te rogi la Dzeu sa mai aiba zile? E perfect, domnitele asistente iti vor face viata un iad si mai mare.

Imagineaza-ti ca ai tatal, mama, fratele – internat in spital. Programul de vizitare este atat de restrictiv ca nu ai cum sa-i vezi mai mult de 60 de minute, adunate, intr-o zi. Imagineaza-ti ca sufera, are dureri, are nevoie de ajutor si ca sa manance un nenorocit de iaurt. Iar singura persoana care il poate ajuta ii ia iaurtul din frigider si i-l pune pe dulapior. Si atat. Sau in alt caz, ii ia iaurtul si i-l mananca. Ii ia medicamentele cumparate cu bani grei de rude, in niciun caz nu sunt din spital, si le da altora. Ii ia tot ce i-ai mai cumparat, iar ziua urmatoare cand mergi in vizita, nu mai gasesti nimic. Il gasesti pe tatal / mama / fratele intr-o balta de lichid de perfuzie. Pentru ca asistenta nu s-a mai obosit sa-i puna cateterul la loc “daca e agitat”. E un om care nu mai simte nimic de la brau in jos. Cateterul era in picior. “E agitat”.

Asta e normalitatea in Spitalul Floreasca din Bucuresti, pe o sectie unde se presupune ca oamenii care au nevoie de ingrijire permanenta, se duc sa mai aiba o sansa la viata. Nu mai au nicio sansa. In Floreasca se moare cu zile.

 

5. Pick 10 sayings for a fortune cookie that you would never want to see come true

  1. You have to go back in order to go forth.
  2. The person you love is not the one for you.
  3. The Sun will rise in the West and will set in the East. The Earth is moving backwards.
  4. Your stomach will be upset a whole trimester.
  5. You’ll speak without thinking and burn many bridges.
  6. The lack of self confidence will blind you in the race for greatness.
  7. Your teeth will fall out at the first full moon.
  8. Walk on your hands and clap with your feet, that is how you’ll accept defeat.
  9. An affair might await right around the corner.
  10. The first thing to your left is the weapon you’ll have in case the world ends now.

blah.

4. Write about leaving home

Cat mi-am dorit sa plec de acasa. Sa fiu eu, pe picioarele mele. Independenta. Sa-mi port singura de grija, sa am locul meu si, desigur, sa dau petreceri cat de des posibil. Dupa indelungi cautari si cand aproape renuntasem la aceasta idee – pentru ca de, calculele facute de mine nu concordau cu realitatea pietei: Salariu [minus] chirie =/= posibil – am reusit sa fac acest pas.

S-a intamplat in seara de 7 decembrie. Mi-am strans hainele si cateva alte lucruri necesare (a se intelege 3 trollere si inca doua pungi mari de rafie), mi-am incarcat masina si dusa am fost. Mama nici n-a vrut sa mai auda de mine cateva zile, suparata ca am parasit cuibul. Dar eu in sfarsit facusem pasul la care am visat nopti la rand. Eram libera, ma simteam ca o noua persoana, eram in al 9-lea cer, eram un zambet si o gropita, luminam orice incapere in care intram, radiam de fericire, cresteau flori in urma mea de atata stare de bine.

Si totusi lucrurile nu au mers chiar asa cum as fi sperat. Pe scurt, prima noapte nici nu am petrecut-o “la mine”, ci la o sectie de politie (long story, not on me), iar in noptile urmatoare, cand se anuntau cele -20 de grade noaptea si coduri portocalii, rosii, cacanii in dungi, nu am avut curent. Fara curent a insemnat fara centrala, iar fara centrala am tremurat de frig infofolita cu tot ce aveam mai calduros la mine. Dar am tremurat cu zambetul pe buze, pentru ca plecasem de acasa.

 

 

3. Your stream of consciousness during the the worst nightmare you’ve ever had

Mi-l amintesc si acum prea bine. A fost atat de vivid, a fost un dans crunt intre visare si trezie incat nici nu-mi pot da seama exact ce s-a intamplat in noaptea aceea… Intrasem intr-o casa darapanata, veche de cand lumea si pamantul si mai intunecata ca orice pestera din adancul muntilor. Paseam incet, cu grija, pana am ajuns in fata unui postament crapat. Era chinuitor de multa liniste, o liniste apasatoare, stiam sigur ca urmeaza sa se intample ceva, simteam asta prin fiecare por. Si aproape m-am gasit sfarsitul in noaptea aceea, in casa aceea intunecata, langa postamentul crapat. Un Demon si-a facut aparitia. Era un Demon. I-am vazut flacarile din ochi si aproape am simtit miros de smoala arsa cand s-a apropiat de mine si m-a izbit de pamant. Ma strangea de gat, nu mai puteam respira, incercam sa urlu. M-a cuprins o frica asa cum nu mai simtisem pana atunci.

Am deschis ochii. Eram inapoi in pat, ma uitam in tavan si incercam sa tip. Inca nu puteam respira, nu puteam scoate niciun sunet, iar bratele si picioarele imi erau la fel de inerte ca in vis. Oare ma trezisem? Oare chiar mi se intampla asta, dar in realitate nu puteam vedea Demonul? Am inchis ochii la loc si pentru o clipa i-am vazut iar chipul ingrozitor. Am inceput sa tip si m-am trezit din somn.

2. Share the most incredible thing you’ve ever seen in the most boring tone possible

In urma cu cativa ani am vizitat intreg litoralul croat. O saptamana, o mana de oameni, un autocar. A fost una dintre cele mai frumoase privelisti pe care le-am vazut, dintre toate excursiile pe care le-am facut pana in acest moment. Apa albastruie stralucea zambitoare sub soarele puternic si lovea involburata stancile. Asa se duce zi si noapte lupta dintre tarm si mare, o lupta pe care, o stim cu totii, marea o castiga. Incet, dar sigur.

Peisajul e de neuitat. Puteam sta ore in sir sa ma uit la valuri, in zare, la insulele presarate pe mare din loc in loc. Puteam visa zile intregi la viata pe una dintre insulele nelocuite, la umbra unor maslini, intr-o casuta de piatra. Puteam petrece nopti lungi la lumina lunii, privind licuricii si ascultand clipocitul apei, de sus de tot, de pe stanci. Acolo poti petrece o vesnicie doar in compania celor dragi, altfel timpul trece fara sa-ti dai seama cand ai ajuns la sfarsitul vietii.

 

 

1. Describe yourself from your pet’s point of view

Run, run, run! I must run away from all the petting and the scratching and the cuddles and those atrocious hugs!

Let me go, Human, I said let me go! Obey me and you shall live to see another day! Get away with those slinky, long arms and that weird body that lacks fur. It’s discomforting  how you choose to put yourself through torture in order to “clean” yourself – if that’s what you call cleaning – instead of doing it the right way. With just a few licks I’m the cleanest Mino ever. And you still smell awful afterwards.

It’s outrageous how you make me be your roommate, even though you have the most awkward of habits. You don’t even hunt for your food, you just take from that Cold Box. And even make me eat from it.

You dishonor me by not letting me hunt the birds, chirping at our windows. They’re mocking me. Every day I hear their incessant song, them just waiting there, perched, for me to hunt and eat them. And you won’t let me.

Human, you disgust me. Now make me purr.