Ce nu merge la AdBreak

Ideea celor de la IQads este foarte mişto – toate discuţiile cu practicienii unui domeniu atât de căutat de tineri în prezent – şi se vede că are succes (mai ales prin faptul că au ajuns deja la ediţia  a 38-a) şi prin faptul că Music Club, locul unde se ţin întâlnirile, este din ce în ce mai plin.

De fapt asta este şi problema. Locul şi faptul că foarte foarte mulţi oameni îşi fac apariţia la eveniment, iar, din păcate, nu toţi par interesaţi de ceea ce se vorbeşte pentru că, fix ca la şcoală, vorbesc în acelaşi timp cu invitaţii care au venit să povestească despre experienţele lor.

Şi eu am fost azi la AdBreak, am mai fost şi în trecut, dar m-am cam lămurit. Venisem să-i aud pe Mugur Pătraşcu (prof la Master), Bogdana Butnar (I like her since Women on Web took place) vorbind despre social media şi, în mod special, pe Eugen Erhan şi Tudor Muscalu (creatorii Fredo and Pid’jin). Din păcate n-am auzit mare lucru din ce s-a discutat, nici de această dată, din cauza gălăgiei tuturor celor veniţi parcă doar să facă act de prezenţă în Music Club, de parcă AdBreak-ul a devenit un eveniment pentru tinerii urbani (de parcă?).
Am stat pe scări, ca şi data trecută, pentru că am ajuns mai târziu – am venit direct de la cursuri. Nu asta m-a deranjat, ci mai degrabă faptul că cei cocoţaţi pe scaune, în faţa micii scene, nu erau deloc interesaţi de ce se discuta în faţa lor, cu toate că pentru asta au venit – ba chiar şi Bogdana Butnar s-a enervat şi i-a rugat de vreo 3 ori pe toţi să nu mai vorbească sau să spună ce au de spus mai încet, pe rând etc.
Şi să nu mai zic de trio-ul de cocalari care a intrat la un moment dat şi au rămas miraţi de ce se întâmplă în localul în care au ieşit, cel mai probabil, la alcoolizat. Au stat, s-au mirat ceva vreme şi apoi au început să scoată nişte zgomote ca de maimuţe turbate închise în cuşcă la Zoo.

Nu este deloc OK ce se întâmplă în ultimul timp la AdBreak, totuşi invitaţii sunt oameni, cu experienţă interesantă, care nu vin acolo în faţă să-şi dea sufletul vorbind tare – cu toate că au microfoane – ca să-i acopere pe restul din sală.
Ce rămâne de făcut? Eu aş propune un număr limitat de locuri (eventual toate pe scaune), iar cei care vor să vină să se înscrie pe un site şi să primească invitaţia pe e-mail (evident, gratuit).

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s